Ai nascut de curand sau urmeaza sa nasti? Vesti bune! Primaria Capitalei acorda un stimulent financiar pentru nou-nascuti, in valoare de 2.500 de lei. Proiectul a fost votat pe 8 iunie si deja poti depune dosarul.

image001 (1).jpg

 

Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca parintii pentru a primi acest stimulent:

  • Cel putin unul dintre parinti sa aiba domiciliul sau rezidenta in Bucuresti;
  • Nasterea trebuie sa fie inregistrata intr-o maternitate din Capitala (publica sau privata);
  • Copilul sa fi fost nascut incepând cu data de 26 iunie 2017;
  • Parintii trebuie sa depuna actele in termen de cel mult o luna de la nasterea copilului.

Actele necesare:

  1. Certificatul de nastere al copilului;
  2. O cerere tipizata, pe care o puteti completa la ghiseu (aveti adresele mai jos) sau o puteti descarca de pe site-ul dgas.ro
  3. Biletul de iesire din spital/certificat constatator al nasterii emis de catre unitatea sanitara;
  4. Actul de identitate al parintelui care va depune dosarul (original si copie);
  5. Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, daca alegeti sa primiti banii prin banca;
  6. Dosar cu sina.

Puteti opta fie sa primiti banii cash, caz in care aveti de asteptat 30 de zile, fie prin virament bancar, cand primiti banii in 10 zile de la depunerea dosarului, in contul bancar pe care l-ati specificat.

 

Unde se depun actele pentru stimulentul de 2500lei, pentru nou nascuti? 

Actele mentionate mai sus pot fi depuse incepand cu data de 3 iulie 2017, de luni pana vineri intre orele 9.00-15.00, la unul dintre urmatoarele sedii:

  • Centrul de Informare si Consiliere pentru Cetateni – Sos. Stefan cel Mare, nr. 38 sector 2
  • Directia Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti – Str. Foisorului, nr.56-58, sector 3.

Daca aveti si alte intrebari sau nelamuriri, puteti suna gratuit la TelVerde 0800.821.218, de luni pana vineri, 8:30 – 16:30.

 

 

Articole asemănătoare