Uneori vrem să ţipăm la copii. Este o reacţie provocată de sentimentul de frustrare sau altă emoţie intensă atunci când copiii fac o scenă sau au o izbucnire nervoasă. Dar cei mai mulţi dintre noi ştim că vocea ridicată şi pedepsele afectează respectul de sine al copilului şi încrederea lor în noi, le dezvolta mecanisme de adaptare nesănătoase şi îi face să reacţioneze şi mai urât pe viitor. În schimb, educarea copiilor cu blândeţe şi cu limite sănătoase îi va ajuta să devină adulţi încrezători şi sănătoşi emoţional şi va face că viaţa de părinte să fie o experienţă mai uşoară.

 copii tipete pedepse.jpg

 

Fii blând cu tine însuţi şi poartă-ţi de grijă.

Cu cât avem mai mare grijă de noi înşine, cu atât ne vom respecta mai mult şi propriile nevoi şi limite. Dacă ne simţim obosiţi şi lipsiţi de energie, va fi mult mai greu să facem faţă izbucnirilor nervoase ale copiilor. În plus: cu cât suntem mai împăcaţi cu propria persoană, cu atât ne vom simţi mai puţin vinovaţi când facem "greşeli" sau când nu facem lucrurile "cum trebuie".

Aşa că, pe lângă ritualurile de îngrijire personală că meditaţia, rugăciunea, yoga, sportul (şi/sau orice altceva funcţionează!), vorbeşte cu tine însuţi aşa cum ai vorbi cu propriul tău copil, nu ca un critic aspru. Recunoaşte-ţi sentimentele, indiferent cât de stupide şi iraţionale ar părea. Dacă le accepţi şi le iubeşti, vor fi eliberate, în loc să rămână blocate în tine însăţi.

 

Respectă-ţi propriile limite.

Copiii depăşesc limitele prea des şi prea mult pentru că, de multe ori, le permitem noi. Dar la un moment dat ne vom pierde răbdarea. Este de înţeles: uneori nu spunem "nu" pentru a evita "un spectacol", sau pentru că vrem să fim părinţi "buni". Însă, parte din munca de părinte este să stabilim nişte limite sănătoase. Să-ţi iubeşti copiii nu înseamnă să le dai tot ce vor de câte ori vor. Şi dacă eşti ferm în decizia ta, pe viitor vei avea parte de tot mai puţine "spectacole".

Trebuie să ai aşteptări realiste.

 

Când ieşim cu copiii în locuri publice, nu ne putem aştepta ca ei să se comporte ca nişte adulţi. Un copil nu va sta locului o oră ca un adult.

Deşi este foarte bine că îţi doreşti să ieşi cu copiii, nu trebuie să uiţi că trebuie să se bucure şi ei de această experienţă. De aceea trebuie să ne propunem să nu ne simţim jenaţi, ofensaţi sau vinovaţi pentru reacţiile lor. Când renunţăm la aşteptările nerealiste, întreaga experienţa va fi mult mai plăcută şi pentru noi.

Nu proiecta propriile temeri asupra copilului tău.

 

Când ne facem griji pentru comportamentul copiilor sau ne temem că vor deveni agresivi în anumite situaţii, ei ne vor simţi energia negativă şi se vor conforma acesteia. Dacă un copil începe să creadă că e "rău", va începe să se comporte ca atare.

Vindecă copilul din tine.

Copiii pot declanşa o serie de emoţii nerezolvate în noi înşine, făcându-ne să ne simţim răniţi şi frustraţi, probabil în legătură cu anumite experienţe din copilărie sau alte dificultăţi prin care am trecut în timpul vieţii. Copiii noştri vor reflecta deseori aceste emoţii nerezolvate când le simt. De aceea e bine să te ocupi de acele părţi din tine care suferă. Acceptă-ţi sentimentele din sau despre trecut fără a te judeca şi oferă copilului din tine toată dragostea necondiţionată pe care nu a primit-o sau de care are nevoie acum.

 

Găseşte-ţi un colac de salvare.

În momentele în care te simţi calm şi echilibrat, alege un stimul fizic, de exemplu uneşti şi strângi degetul mare şi mijlociul. Acest gest va fi un "colac de salvare", menţine presiunea degetelor câteva minute. În felul acesta faci legătura între acest gest şi sentimentul de calm şi echilibru. Foloseşte colacul de salvare următoarea dată când eşti supărat sau când copilul tău are o izbucnire nervoasă, pentru a declanşa senzaţia de calm şi echilibru.

Elimină sentimentul de vinovăţie.

Sentimentele de vină şi ruşine sunt emoţiile cu vibraţia cea mai joasă din întreaga experienţă umană. Din punct de vedere emoţional pot fi considerate cele mai îndepărtate sentimente faţă de dragoste, echilibru şi compasiune. Vina nu numai că nu ne lasă să simţim compasiune pentru noi înşine, dar deseori ne face să depăşim nişte limite pentru a "compensa" pentru ceea ce credem că am greşit. A fi părinte este un întreg proces. În fiecare moment al acestui proces faci ceea ce ştii tu mai bine şi înveţi şi te perfecţionezi constant.

Petreceţi timp de calitate împreună.

Atenţia este o nevoie primară a copilului. Când copiii fac scene, deseori nu vor decât să ne atragă atenţia asupra faptului că îşi definesc şi îşi dezvoltă propria personalitate - şi au nevoie de atenţie.

De multe ori o izbucnire emoţională reflectă o libertate mai mare decât îi poate copilul face faţă. Copiii vor să se simtă în siguranţă prin călăuzirea noastră plină de iubire sub forma unor limite sănătoase. Cel mai frumos mod în care putem face acest lucru pentru copiii noştri este să le acordăm un timp de calitate, când au parte de atenţia noastră 100%. Copiii nu au nevoie ca noi să fim prezenţi lângă ei tot timpul. Dar timpul de calitate este nepreţuit pentru ei. Dacă se simt iubiţi şi protejaţi nu vor mai simţi nevoia de a exagera în reacţii.

Lasă-l să exploreze liber şi nestânjenit.

Când copiii au atenţia şi protecţia de care au nevoie, vor manifesta fără îndoială şi dorinţa de a explora lumea. Acest lucru îi ajută să observe lucrurile noi din jurul lor, să-şi cunoască mai bine corpul şi să-şi satisfacă curiozitatea înnăscută. Incursiunile în necunoscut făcute din proprie iniţiativă le va dezvolta atenţia şi îşi vor manifesta creativitatea şi bucuria.

Suprafaţa spaţiului de joacă, depărtarea de părinţi precum şi timpul petrecut la joacă depind mult de vârstă şi de nevoile copilului, iar acestea cresc odată cu timpul. În aceste momente de joacă trebuie să fim prezenţi lângă copil. Dar nu trebuie să-l întrerupem. Îl observăm cum se bucură şi cum creşte.

Ajută-ţi copilul să se simtă înţeles.

Indiferent de cât de "copilăreşti" pot părea pentru noi dorinţele sau emoţiile copilului într-o anumită situaţie, pentru el sunt foarte serioase şi reale, indiferent despre ce e vorba. Nu trebuie să ne conformăm "dorinţelor" lui, dar putem să-i arătăm că

Înţelegem ce simte: "Văd că eşti foarte supărat, că ţi-a plăcut să te colorezi pe faţă şi te-ai supărat că ţi-am luat creioanele, " sau, "Înţeleg că ai vrea să mănânci numai ciocolată toată ziua. Şi mie mi-ar plăcea. Dar ne trebuie şi nişte legume pentru a avea un corp sănătos." Vor continua să protesteze, doar sunt copii, însă cel puţin vor simţi că sunt înţeleşi şi de obicei acest lucru mai scade din intensitatea izbucnirii emoţionale.

Oferă-i suficient timp pentru a se adapta la o schimbare de activitate.

Schimbările bruşte pot declanşa opoziţie din partea copiilor. Mai ales în cazul copiilor sensibili, este foarte util să le dăm timp ca să se adapteze la o schimbare. Ora de culcare, de exemplu: anunţa copilul cu ceva timp înainte că se apropie ora de culcare. Îi poţi spune "Te mai poţi juca încă 10 minute, apoi mergi la culcare". Şi repetă acest lucru când mai sunt cinci minute, apoi la un minut.

Respectă-ţi copilul ca fiinţă de sine stătătoare.

Copiii noştri au corpuri mici şi abia învaţă ce înseamnă să fii om, au nevoie de noi pentru a le asigura cerinţele de bază pentru supravieţuire. Dar sunt în acelaşi timp persoane de sine stătătoare cu mare capacitate de înţelegere la diferite niveluri. De aceea trebuie să vorbeşti cu copilul tău ca şi cu un adult: nu-ţi schimba vocea şi spune "eu" când vorbeşti despre tine, nu "mami" sau "tati."

Respectă integritatea corpului copilului tău.

Întotdeauna spune copilului când vrei să-l iei în braţe sau vrei să-l atingi. Poţi începe de când sunt încă bebeluşi: "O să te iau în braţe acum. Unu, doi, trei, gata." Copiii sunt mai puţin surprinşi când ştiu ce-i aşteaptă.

Când te joci cu copiii, respectă-le alegerea când spun "nu" şi vor să se oprească. Jocul de-a căluţul sau orice altă activitate fizică este o ocazie bună pentru copil să înveţe că atunci când el/ea spune "nu" ("vreau să te opreşti/nu mă mai atinge"), cealaltă persoană trebuie să-i respecte decizia. Limitele sunt importante şi pentru copii. Nu este nicio garanţie că toate persoanele vor asculta ce spun copiii, dar dacă ei cresc cu această mentalitate şi acesta idee despre corpul lor, sunt mai puţin predispuşi să devină o victimă a abuzului sau a altor comportamente nepotrivite.

Cere ajutor.

Nu-ţi fie ruşine dacă te simţi copleşit. Cere ajutor. Spune partenerului tău că întâmpini dificultăţi, cauta un babysitter sau un consilier parental, cere ajutor de la alţi părinţi, învaţa noi metode de educaţie care să facă lucrurile mai plăcute şi mai uşoare pentru tine. Nu eşti singur. A cere ajutor nu e un semn de slăbiciune: este cel mai curajos lucru pe care-l poţi face.

Sursa: mindbodygreen.com

 

Articole asemănătoare