Toți cunoaștem cel puțin un copil care tot timpul pune foarte multe întrebări celor din jurul lui. Pentru că cei mici se așteaptă ca noi să avem răspuns la orice întrebare, poate fi destul de incomod atunci când nu știm să le dăm explicațiile pe care ei le așteaptă. Cu toate astea, copiii nu se blochează atunci când nu găsesc răspunsuri la întrebările lor, ci, din contră, încep să inventeze tot felul de lucruri care să îi ajute să elucideze misterul.

 20314ffab9459f33f05864bac22299ed.jpg

 

În această idee, trebuie să vezi care sunt cele mai tari 5 invenții ale copiilor, despre care habar nu ai avut că au fost gândite de oameni atât de tineri:

1.Dispozitivul care îți permite să vorbești sub apă

Richie Stachowski a inventat acest dispozitiv când avea doar 11 ani. Acesta se afla într-o vacanță în Hawaii, împreună cu familia lui și s-a gândit că ar fi foarte tare să poată vorbi cu ceilalți membri atunci când înoată sub apă. A început cercetările și a testat câteva aparate în piscina familiei, iar în cele din urmă a creat acest dispozitiv.

 

2.Urechile pufoase de iarnă

Te-ai folosit vreodată de aceste căști pentru a-ți salva urechile de îngheț? Dacă da, trebuie să îi mulțumești lui Chester Greenwook pentru asta. În anul 1873, când avea 15 ani, acesta a plecat la patinoar și avea nevoie de ceva care să îi protejeze urechile. Drept urmare, a mers acasă, a făcut un cadru de sârmă și i-a cerut bunicii lui să îi coasă o blăniță pe acest cadru. Chiar și în ziua de azi oamenii din toată lumea folosesc invenția lui.

3.Înghețata

 

Când Frank Epperson avea 11 ani, acesta a inventat înghețata pe băț. În anul 1905, a lăsat un pahar care conținea apă, pudră de apă sodică și un strop de sifon într-un loc rece. A doua zi a găsit compoziția înghețată și i-a plăcut atât de mult gustul, încât a continuat să creeze și apoi să îmbunătățească acest desert pentru toți prietenii lui.

4.Braille

Probabil că ai auzit despre alfabetul Braille, dar cei mai mulți dintre noi nu știu că acest limbaj a fost inventat de Braille când avea doar 12 ani. La vârsta de 3 ani, acesta și-a pierdut vederea în urma unui accident. Și-a dorit atât de mult să citească și să scrie, încât această pasiune l-a condus către această invenție.

 

5.Schiul nautic

În vara anului 1922, Ralph Samuelson, în vârstă de 18 ani, tot întreba de ce nu poți schia și pe apă, din moment ce acest lucru este posibil pe zăpadă. Ralph și fratele lui au testat câteva dintre ideile pe care le aveau în acest sens, pe lacul din apropierea casei lor. Schiurile de succes au fost făcute inițial din cherestea, cu benzi de piele pentru a le putea lega de picioare. De-a lungul timpului, acesta a continuat să își îmbunătățească tehnica până când a descoperit schiurile nautice pe care oamenii încă le folosesc.

citeste mai multe pe tasta.ro

 

 

Articole asemănătoare