Copilul tău este o persoană mică, cu idei, gânduri, şi sentimente ale sale. Şi de multe ori toate acestea nu coincid cu ale tale. Un lucru despre care copii au des o opinie proprie este mâncarea. Acesta este şi motivul pentru care mulţi părinţi au probleme atunci când vor să introducă în alimentaţia copiilor lor anumite alimente care nu sunt pe placul acestora sau cu care aceştia nu sunt obişnuiţi de mici.

kids.jpg

 

Prima dată, trebuie să observi. Aceasta include angajamentul tău faţă de dietă copilului, atitudinea ta faţă de propria dietă şi cum reuşeşti să faci faţă unor situaţii de criză. Nu uita că pentru copil cel mai bun exemplu de urmat este părintele. Iar copii nu fac ce le zic părinţii, ei învaţă prin imitare, deci fac ce fac părinţii.

Apoi, plănuieşte-ţi abordarea. Care vor fi regulile? Consecinţele, răsplata? Constantă este importantă. Ai puterea să-ţi laşi copilul flămând dacă el alege să nu mănânce? În funcţie de caracterul copilului, regulile pot fi mai stricte sau mai permisive.

Fă un meniu. Încearcă să pui ceva noi pe masa de câteva ori pe săptămână. Dacă nu îi place spanacul fiert, încerca să i-l dai crud data viitoare. Va trebui să experimentezi cu mâncăruri noi în moduri diferite. Răsplăteşte o atitudine bună şi încercarea de lucruri noi.

 

Pregăteşte-te pentru success. Pentru a reuşi, încearcă să ai cât mai multe fructe şi legume la vedere şi accesibile în casă şi modelează comportamentul pe care vrei să-l vezi la copilul tău.. Copii mănâncă mult mai multe fructe şi legume dacă sunt tăiate şi se afla în faţa lor.

Păstrează o punte de comunicare permanentă cu copilul tău. Dacă încearcă cel puţin o înghiţitură din ce îi oferi, dacă nu îi place, atunci nu îl forţă să mănânce. Alege-ţi cuvintele cu atenţie în aceste moment, fără a categoriza mâncarea. “O vom încerca în alt fel data viitoare, poate cu puţină scorţişoară” în loc de “oh, presupun că nici morcovii nu-ţi plac

Alimentaţie sănătoşa pentru copilul tau1Fa puţină reclamă. Fă-ţi copilul să înţeleagă legătura dintre anumite alimente şi felul în care îl vor face să se simtă. Explică-i de ce un anumit aliment este bun pentru el. A mâncat dulciuri pe stomacul gol şi acuma îl doare burta. Nu e bine să mănânci dulciuri dacă nu ai mâncat înainte mâncare sănătoasă. A mâncat fructe de pădure şi nuci înainte să se descurce aşa bine la acel test. S-a descurcat bine pentru că a mâncat hrană pentru creier.

 

Fă-o distractiv. Fi inventiv, taie verdeţurile în bucăţele mici şi îndeamnă-l să le presare singur peste ce mănâncă. Lasă-l să îşi închipuie că este dinosaur şi că mănâncă copaci atunci când mănâncă broccoli. Fă-i beţigaşe din morcovi. Învaţă-l despre culorile alimentelor sănătoase că îi dau puteri supraumane.

Lasă-l să te ajute. Copiilor le place să fie de ajutor, mai ales în bucătărie. Lasă-l să participe la pregătirea mesei, explicându-i despre fiecare aliment în parte. Atunci când pregăteşti smoothies, este o mare plăcere pentru ei să fie cei care introduc diferitele alimente în aparat şi apasa pe butoane.

Adaugă-le fără să ştie. Chiar dacă nu le plac anumite legume, le poţi adăuga în mâncare fără ca juniorul tău să aibe habar. Existe multe reţete prin care se pot înlocui anumite ingrediente din mâncărurile lor preferate cu ingrediente sănătoase.

 

Limitează mâncarea nesănătoasă. Copii au mereu că şi favorite alimentele dulci. Limitează acccesul la dulciuri procesate şi fă accesibile fructe dulci şi gustoase saualimentatie sănătoşa pentru copilul tau1 chiar sucuri proaspete îndulcite cu miere.

Limitarea alimentelor ce conţin zahăr este vitală. Copii, cu cât consuma mai mult zahăr cu atât îşi doresc să consume mai mult şi mai mult. Zahărul crează dependenţa şi este periculos pentru sănătate.

Dacă alimentele procesate pline de zahăr alb, faina albă, grăsimi trans sau lactate pasteurizate sunt periculoase pentru tine, gândeşte-te cât de periculoase sunt pentru un organism în plină dezvoltare. Fructele şi legumele, seminţele şi nucile consumate în starea lor naturală, sunt pline de enzime, vitamine, minerale, fitonutrienti şi alte substanţe nutritive necesare pentru o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă.

 

Fiecare familie este diferită aşa că încercaţi lucruri diferite şi vedeţi dacă funcţionează. Plantele sunt absolut necesare într-o alimentaţie sănătoasă aşa că nu renunţaţi. Mult success.

Spuneţi-vă pararea, aici învăţăm împreună. Voi ce metode folosiţi pentru a introduce în alimentaţia copiilor mai multe opţiuni sănătoase?

sursa: naturalnews.com

 

Articole asemănătoare