Satul Rimetea ocupă un loc de cinste printre cele mai frumoase locuri din România. Este situat la poalele munților Trascău, în județul Alba, într-o depresiune înconjurată de masive montane. Se află la 24 km de Aiud, la 7 km de Buru, la 25 km de Cheile Turzii și la 28 km de Turda și este conectat la rețeaua de drumuri naționale prin drumul judetean DJ107M, care face legătura între sat și restul obiectivelor turistice din zonă.

RIMETEA.jpg

 

Rimetea este un loc special datorită arhitecturii unice, specifică secolului XIX. 
Casele albe cu ferestre verzi, neschimbate de peste 100 de ani, sunt mai puţin cunoscute românilor, însă reprezintă un punct de atracţie pentru turiştii din străinătate.

Când ajungi la Rimetea ai impresia că ai intrat într-o altă lume. Dintre cele aproximativ 300 de case, mai bine de jumătate sunt albe, păstrând arhitectura secolului XIX.

Si actorul britanic Jeremy Irons a fost impresionat de frumuseţea localităţii RIMETEA, spun localnicii.

Un arhitect UNESCO a ajuns aici în 1999 și, fermecat de ce-a văzut, a propus localitatea pentru a intra in Patrimoniul Mondial. În fiecare an, localnicii primesc sume de bani de la cetăţenii unui sector din Budapesta pentru a-şi împrospata faţadele caselor si pentru a le păstra stilul autentic.

 

În România, sub patrimoniu UNESCO se regăsesc mănăstirile din Moldova, Delta Dunarii, Cetatea Sighisoarei si cateva biserici de lemn din Maramures.

RIMETEA1.jpg

RIMETEA2.jpg

 

RIMETEA3.jpg

RIMETEA9.jpg

Sursa: magazinuldecase.ro

 

 

S-ar putea să-ți placă și:


Articole asemănătoare