Se știe că România este una dintre țările ce au o frumusețe aparte, unică, neasămuită, brodată cu munți, dealuri, câmpii și o mare albastră. Fiecare colțisor ne prezintă câte o minunăție ce merită vizitată și păstrată în suflet. De data aceasta vom vorbi despre unul dintre cele mai frumoase sate ce a devenit un muzeu datorită motivelor tradiționale sculptate pe fațadele caselor a majorității locuitorilor din comuna Ciocănești. A reușit să își procure denumirea de comună – muzeu datorită scriitorilor și poeților ce au cântat-o în poeme și legende. De asemenea, în anul 2014 a fost desemnată câştigătoarea primei ediţii a programului cultural şi turistic „Satul cultural al României”. Localitatea este situată în județul Suceava aflându-se la poalele munților Suhard și Obcine Mestecănișului, fiind pe alocuri șerpuită de către râul Bistrița Aurie, iar la 20 de km regăsim stațiunea turistică Vatra Dornei.

ciocanesti1.jpg

 

Cum a început această tradiție de a picta casele ce creează un loc de basm?

Din dorința Leontinei Țăran. Aceasta și-a dorit o casă originală, pictată cu modelele din hainele tradiționale, astfel că în anul 1950 l-a rugat pe fostul primar al comunei, Tomoioagă, meșter popular și cioplitor în lemn, să îi încondeieze o casă. Drept urmare, acea casă a devenit muzeu. Văzând gospodarii succesul localnicei, au început și ei să își decoreze casele cu diferite desene și culori, iar motivele alese reflectează personalitatea fiecăruia (așa cum spun gospodarii satului). De asemenea, casele sunt pictate și în interior, iar pereții sunt îmbrăcați cu catrințe, bundițe dar și cămăși înflorate, toate aranjate cu atâta migală  și purtate de câteva generații.  Tradiția ce duce mai departe frumusețea locului a transformat  600 de locuințe în case de patrimoniu.  Chiar și biserica din comună are pereții exteriori decorați cu motive florale. Întregul loc a devenit o perla a Bucovinei, ce atrage turiști de pe tot mapamondul.

 ciocanesti.jpg

 

ciocanesti2.jpg

ciocanesti3.jpg

ciocanesti4.jpg

 

ciocanesti5.jpg

ciocanesti6.jpg

ciocanesti7.jpg

 

ciocanesti8.jpg

ciocanesti9.jpg

Citește mai multe aici: cult-ura.ro

 

 

 

Articole asemănătoare