Catherine Hettinger a creat jucăria încă din 1997, dar nu a câştigat nici un ban de pe urma ei.  Toţi copiii din lume vor un spinner pe care să îl învârtă între degete! Costă între 20 şi 55 de lei şi, susţin unii, este cel mai bun inamic al stresului. Puţini ştiu însă cine a creat jucăria, pentru ce a inventat-o şi care e povestea succesului ei. Afacerea cu „învârtitoarele” a ajuns să fie estimată la sute de milioane de dolari şi în fiecare loc de joacă din lume este un copil care învârte între degete un spinner. Cu toate astea geniala inventatoare a jucăriei nu a primit nici un şfanţ de pe urma succesului.

 

 

Totul a început în 1997, adică acum 20 de ani, când Catherine Hettinger, 62 de ani, din Florida, a vrut să îi facă o surpriză fiicei ei, care suferea de o afecţiune a muşchilor. A brevetat invenţia şi a plătit, timp de opt ani, 400 de dolari anual pentru a deţine patentul. Însă în 2005 a încetat să mai plătească.

„Nu am mai avut bani. Pur şi simplu”, a declarat ea pentru „The Guardian”. În prezent, sute de milioane de spinnere sunt produse şi vândute zilnic în întreaga lume. Dacă ar fi deţinut în continuare brevetul invenţiei, Hettinger ar fi fost milionară.

În prezent locuieşte într-un apartament cu două camere, nu mai are telefon fix şi nu reuşeşte să strângă bani pentru o maşină.

 

„E o provocare să fii inventator”, a declarat femeia în timpul interviului acordat într-o cafenea din oraşul Orlando.

„Doar 3% din invenţii reuşesc să le aducă bani creatorilor lor. Am văzut cum alţi inventatori au ajuns să îşi ipotecheze casele pentru a păstra patentul. Ajungi să stai în chirie şi să fii la mila familiei şi a prietenilor. E greu”, a mai adăugat ea. „Oamenii mă întreabă pe stradă: «Nu te necăjeşte gândul că ai pierdut o aşa posibilitate?». Le spun că nu. Mă bucur că invenţia mea are succes şi îi ajută pe mulţi să scape de stres”, a declarat femeia.

citeste mai multe pe click.ro

 

 

S-ar putea să-ți placă și:


Acest website folosește cookie-uri pentru a vă asigura că obțineți cea mai bună experiență de utilizare.