Nevoia de spaţiu verde se face resimţită mai ales în apartamentele de bloc deoarece nu există niciun petic de pământ care să poată fi cultivat. În aceeaşi categorie intră şi casele urbane construite pe terenuri foarte înguste şi care nu beneficiază de grădină sau curte interioară. Pentru astfel de situaţii am căutat soluţii şi se pare că acestea nu sunt deloc puţine. Designerii şi peisagiştii vin cu idei creative pentru locuinţele mici, astfel încât şi acestea să beneficieze de verdeaţă şi aer proaspăt. De cele mai multe ori, în spaţiile mici, cea mai la îndemână soluţie constă în creşterea florilor, plantelor sau ierburilor aromatice în recipiente sau suporturi fixate în perete.

 Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90275.jpg

 

Plantele de talie mare cultivate în ghivece supradimensionate (îndeosebi plante exotice) este o soluţie foarte la îndemână de a te bucura de verdeaţă într-un apartament de bloc. Singura problemă o constituie întreţinerea acestor plante, o parte dintre ele fiind mai pretenţioase şi necesitând atenţie sporită în îngrijire.

Pereţii “verzi” sau grădinile verticale reprezintă o altă soluţie pentru apartamentele de bloc şi nu numai. Crearea unei astfel de grădini nu este tocmai simplă, dar întreţinerea nu dă mari bătăi de cap.

Transformarea balconului într-o oază de verdeaţă nu este o noutate, însă contează ce tip de plante alegi pentru a te bucura de flori cât mai mult timp. O sugestie ar fi alegerea unor plante cu înflorie în perioade diferite.

 

Cu puţin curaj, poţi transforma balconul (dacă apartamentul are balcon închis) într-o mini grădină, folosind următoarele elemente: pietriş, ghivece mari cu plante şi un sistem pentru crearea unei fântâni arteziene. Interesant, nu?

Băile şi-au depăşit rolul strict practic, iar în prezent funcţionează şi ca veritabile spaţii de relaxare. Aşadar, un strop de verdeaţă este necesar, dar cum îl obţii? Dacă locuieşti la casă, soluţia poate veni prin crearea unui perete din sticlă (cu uşi tot din sticlă) şi acoperirea zidului exterior cu plante căţărătoare. Pe lângă vederea frumoasă, te poţi bucura şi de proximitatea plantelor.

Persoanele care deţin spaţii “moarte” în interiorul locuinţei le pot transforma în grădini în miniatură. Pentru aceasta, sunt necesare câteva “ingrediente” care ca compună un cadru natural, similar cu cel de la exterior: pietriş şi pietre pentru acoperirea podelei, panouri sau lamele din lemn pentru finisarea peretelui/pereţilor, ghivece cu flori şi surse de lumină artificială îndeosebi pentru plante. Desigur, există multe alte opţiuni, iar prin imaginile de mai jos îţi oferim câteva exemple:

 

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90272.jpg

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90276.jpg

S-ar putea să-ți placă și:


Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90269.jpg

 

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90274.jpg

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90266.jpg

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90267.jpg

 

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90270.jpg

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90271.jpg

Cum+%C5%9Fi+unde+po%C5%A3i+crea+o+gr%C4%83din%C4%83+interioar%C4%83_90268.jpg

citeste mai multe pe casamea.ro

 

 

S-ar putea să-ți placă și:


Articole asemănătoare