Compania belgiana de constructii Skilpod a realizat un model de casa prefabricata care isi poate genera in intregime energia de care are nevoie sa functioneze, iar pentru ridicarea ei este nevoie doar de o zi de lucru. Proiectata de echipa UAU Collectiv, noua casa Skilpod #150 este un model de locuinta cu zero consum de energie, construita din panouri de lemn laminat care sunt produse de fabrica din Geel in maxim 20 de zile. Modelul a fost astfel conceput incat sa permita extinderea lui si personalizarea acestuia in functie de cerintele beneficiarului si ale terenului pe care urmeaza sa fie amplasata.

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_9_1020x610_169909.jpg

 

Casa Skilpod #150 este unul dintre cele mai mari modele de locuinta unifamiliala realizat de compania belgiana, cel mai mic model avand o suprafata de 30mp. Aceste locuinte au fost concepute ca locuinte sociale, pentru familii mono-parentale, cupluri de pensionari sau tineri. Casele modulare pot fi suprapuse pentru a genera un mini-bloc de locuinte. Toate modulele sunt realizate din elemente prefabricate, avand la baza panourile din lemn laminat, material ales pentru rezistenta si coeficientul ridicat de izolare.

Modelul Skilpod #150 are o suprafata locuibila de 280mp, iar modulele prefabricate au fost transportate in trei sectiuni si asamblate in forma finala pe fundatiile din beton armat realizate in prealabil pe teren. Modulul este placat cu lemn Padouk, provenind din exploatari de lemn controlate si izolate cu vata minerala de mare densitate, Rockwool Redair. Urmarind pricipiile arhitecturii pasive, casa este orientata astfel incat sa profite la maxim de puterea soarelui, iar vitrajele au fost prevazute cu o sticla tratata ce impiedica supraincalzirea spatiilor.

Panourile solare de pe acoperis asigura energia necesara casei astfel ca nu este nevoie de racordarea la reteaua locala. Datorita etanseitatii si a gradului ridicat de izolare al casei este nevoie de 1kW pentru a incalzi intreaga locuinta. Pentru optimizarea consumului de energie s-a instalat un sistem de recuperare de caldura precum si o pompa electrica aer-apa care asigura incalzirea prin pardoseala si apa calda menajera.

 

Pe langa avantajele importante ale consumului redus de energie, casa Skilpod #150 se remarca si  printr-un design modern, cu detalii arhitecturale care ii dau un aspect ingrijit si atemporal. Interioarele sunt spatioase si luminoase, iar paleta redusa de finisaje asigura un aspect unitar al casei.

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_2_1020x610_169916.jpg

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_3_1020x610_169911.jpg

 

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_8_1020x610_169921.jpg

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_12_1020x610_169918.jpg

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_16_1020x610_169919.jpg

 

skilpod_150_zero_energy_by_skilpod_uau_collectiv_17_1020x610_169922.jpg

citeste mai multe pe spatiulconstruit.ro

 

 

S-ar putea să-ți placă și:


Articole asemănătoare